Nouă taxă pentru şoferi. Pentru unele maşini se va plăti şi 200 de euro pe an

Autor: Marius Vișan 03 ian. 2018 Știri auto
Nouă taxă pentru şoferi. Pentru unele maşini se va plăti şi 200 de euro pe an

Începând de anul acesta şoferii vor avea parte de o nouă taxă. Această taxă va fi cu atât mai mare cu cât maşina poluează mai mult. În acest mod autorităţile vor astfel să descurajeze importurile de autovehicule second hand şi se gândesc să impună, pentru aceste autoturisme, un bir ce poate ajunge şi la 200 de euro pe an. Statul încă nu a început să restituie timbrul de mediu – taxă declarată ilegală de autorităţile europene – dar se gândeşte la una pe care toţi proprietarii de maşini ar trebui să o achite anual.

„Va fi o metodă prin care dorim foarte mult ca toate autovehiculele care circulă pe drumurile patriei si care poluează, deci au o normă inferioară de poluare, euro 2, euro 3 sau euro 4, să fie taxate în funcţie de emisiile pe care le dau. Noi trebuie să facem şi o informare la Comisie şi ea să fie dezbătută aşa cum trebuie”, a declarat Graţiela Gavrilescu, ministrul Mediului pentru Digi24.ro.

Noua taxă auto va fi aplicată tuturor proprietarilor de autovehicule, indiferent dacă au plătit sau nu timbrul de mediu sau orice altă taxă auto, ea urmând să fie calculată în funcţie de gradul de poluare al maşinii.

Cristian Muntean, preşedinte Asociaţia Serviceurilor Independente: „Autovehiculele foarte poluante, cum sunt cele non euro sau euro 1 vor plăti anual un impozit de 200 de euro, iar cele cu clasa de poluare euro 5 sau euro 6, 50 de euro.”

Măsurile îşi propun să descurajeze importul de maşini second hand. Dacă anul trecut vechimea medie a maşinilor importate depăşea cu puţin 8 ani, anul acesta depăşeşte 12 ani, potrivit autorităţilor.

Din 4 maşini care sunt verificate la Registrul Auto Român, una este respinsă din cauza stării tehnice

Potrivit RAR, peste 600.000 de maşini second hand au intrat anul acesta în România, dublu faţă de anul trecut. 52% dintre ele sunt mai vechi de 11 ani.

În schimb, autorităţile promit să impulsioneze vânzările de autovehicule ecologice. În 2017 au acordat, prin intermediul programului Rabla, vouchere de 10.000 euro pentru achiziţia de maşini electrice şi de 4.400 euro pentru cele cu propulsie hibridă. Au fost cumpărate astfel peste 100 de vehicule electrice şi 1400 de maşini hibride. Din 2018 programul guvernamental va fi extins şi se va aplica şi cvadriciclurilor electrice, care sunt cele mai accesibile vehicule „verzi”. Spre deosebire de celelalte maşini electrice, ecobonusul acordat de stat va reprezenta jumătate din preţul de achiziţie.


Urmărește Promotor.ro pe Google News

Tags:


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult
Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide